La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a adoptat, în ședința de ieri, ordonanța de urgență care reglementează modul de eliberare, verificare și acceptare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19, care atestă vaccinarea, testarea sau vindecarea titlularilor. Acestea urmează să intre în vigoare de la 1 iulie și au rolul de a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.
Certificatele eliberate sunt valabile astfel:
• certificatele de vaccinare: până la data de 30 iunie 2022;
• certificatele de testare: 24 ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul RT-PCR;
• certificatele de vindecare: 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms”.
Potrivit actului normativ, certificatele se eliberează de către Ministerul Sănătății, prin Sistemul informatic integrat de emitere și verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19, și pot fi obținute de pe portalul https://certificat-covid.gov.ro, unic punct de eliberare al acestora.
Solicitarea certificatelor de vaccinare şi vindecare trebuie făcută cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, după cum a anunţat Ministerul Sănătăţii.
„Pentru certificatele de vaccinare şi vindecare, solicitarea de eliberare prin portal trebuie realizată de către solicitant cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului, iar pentru certificatele de testare solicitarea se realizează după efectuarea testului, dar cu cel puţin 12 sau 48 de ore înainte de momentul utilizării certificatului, în funcţie de tipul de test efectuat”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
AUTOR: F.S.














