Șerban Bubenek, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că atât unitatea pe care o reprezintă, cât și Institutul Fundeni au alertat Ministerul Sănătății despre avarie.
Urgențele medicale vor fi redirecționate către alte spitale din București:
”Azi aveam șapte pacienți care trebuiau operați, dar operațiile vor fi amânate. Din fericire, până acum nu am avut urgențe”.
Bubenek a mai explicat că avaria s-a produs în această dimineață:
”Niște conducte foarte groase s-au desprins în subteran. Infrastructura veche de 60 de ani ne face probleme. Ministerul Sănătății a făcut toate demersurile ce ar putea fi făcute. În prezent, cei de la compania de apă sunt aici”.
Autor: Adrian G.














