Nu de multe ori mi s-a întâmplat să încep redactarea unui articol pornind de la un titlu, ci mai de grabă am conturat unul abia la sfârșitul textului – sau cel puțin când deja ideile principale prinseseră formă. Astăzi, însă, am debutat având în minte o idee clară despre subiectul pe care urmează să-l dezbat, astfel că numirea titlului a venit natural.
Cam cât de repede circulă veștile proaste o știm cu toții, iar întâmplările din ultimele zile m-au făcut să mă întreb de ce. După doar câteva chestiuni de genul cauză – efect am concluzionat că acest fapt se concretizează pentru că majoritatea oamenilor are tendința să critice mai mult decât să laude.
Ultimii ani, cei ce pot fi încadrați la vârsta maturității, mi-au demonstrat că în timp ce veștile rele circulă cu o rapiditate mult prea mare, cel puțin din punctul meu de vedere, cele bune întârzie să devină cunoscute. Cred că în acest caz putem da vina pe obișnuința oamenilor de a propaga informațiile negative, de a acorda o mai mare atenție insucceselor, în detrimentul reușitelor. Aici cred că putem aduce în discuție și bârfa, această cutumă înrădăcinată în viața de zi cu zi, acest obicei care, cumva, ne relaxează și ne pune într-o poziție în care gândim că nefiind atât de mari ca ale celorlalți, propriile probleme, chiar și pentru câteva minute, încetează să existe.
Aud rar că un student ieșit de pe băncile unei facultăți grele a reușit să găsească un loc de muncă bine plătit și foarte des că un altul a abandonat școala de la o vârstă fragedă. Un necaz ajunge imediat la urechile celorlalți, în timp ce o realizare, succesul incontestabil al unui om, este abia auzit, de propagat nici nu îndrăznesc să vorbesc.
La început am pus toate acestea pe dorința oamenilor de a nu se lăuda, dar în timp am realizat că invidia și egoismul nu au limite, că dacă există chiar și cea mai mică posibilitate să dăm vina pe un altul, să râdem de el, să ne alinăm propriille suferințe vorbind despre ale celorlalți, ne este mai la îndemână, ne vine mai natural, găsim în asta o scăpare, o mângâiere. E trist că alegem să vorbim atunci când este absolut necesar să tacem și invers.
Știți discuțiile în care succesul ne este adus în prim plan, iar cel din fața noastră încearcă să contracareze cu o realizare personală? De parcă reușitele ar veni pe rând, iar noi am sta la coadă? Este loc pentru fiecare, atât de bine, precum și de rău. Cred cu tărie faptul că omenirea ar trebui să învețe să fie mai bună, să își dorească mai mult pentru ceilalți, să facă loc și altora. Până atunci, să schimbăm în dreptul nostru, să dăm noi șansa unui succes de a se face auzit, să și lăudăm, căci asta înseamnă încurajare. E simplu: să fim mai buni, să dăm mai mult! Să maximizăm importanța veștilor bune și să minimizăm rapiditatea cu care circulă veștile rele.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.