A fi prezent, cu timp și fără timp, în mijlocul lor. A spune Adevărul celor care cred în minciuni, mai degrabă. A avea curajul de merge pe Calea Vieții și a vesti o Împărăție de care mulți nu au auzit. Să auzi chemarea Lui și să-I răspunzi, fără a sta prea mult pe gânduri. A privi înainte și a fi statornic în alegerea pe care ai făcut-o. A vedea Nevăzutul și a atinge pe Cel ce locuiește în lumina cea neapropiată. A avea răbdare până la Cer și înapoi. A fi bucuros când te învăluie amarul mării vieții acesteia. Să nu te lași doborât de tristeți apăsătoare. A fi părinte pentru orfanii unei lumi care nu mai știe cine este tatăl și mama. Și, nu în ultimul rând, să fii înjurat, bârfit, scuipat și judecat de drepții unei societăți perfecte.
Când ești simplu spectator al unui circ mediatic interminabil, vei trăi cu convingerea că toți sunt demni de dispreț. Oameni ca toți ceilalți, ei au ajuns să fie urâți din pricina Celui ce i-a chemat în mod tainic. Exterminați sistematic de ideologii barbare, s-au mutat în Cer, rugându-se și de acolo pentru cei care i-au ucis crezând că aduc slujbă lui Dumnezeu. Va veni o vreme când vor fi avut nevoie de sfat și binecuvântare, de lacrimi și surâs, dar nu va mai fi cine să le ofere așa ceva. Urletul prelung al haitei care urăște din străfunduri pe păstorii Turmei Lui se va izbi de inimile golite ale unui popor reeducat, mințit și prostit permanent. Vor căuta duhovnici și biserici pentru a se adăpa din Seva vie a Vieții fără de sfârșit. Vor fi obosit ascultând vechile flașnete ale ideologiilor ce nu pricep nevoia omului de har. Ei, care aveau toate întrebările, au rămas fără răspunsuri.
Traversând deșertul fierbinte al unui veac ateu, și-au urmat Domnul pe sprânceana muntelui. Aerul rarefiat al înălțimilor i-a făcut pe mulți să cadă pradă ispitei de a stăpâni toate împărățiile lumii. Doar că, atunci când vrei să ai fără să fi învățat a fi, ajungi robul unui alt domn, căzut asemenea Luceafărului dimineții.
I-a numit pescari de oameni, în pofida simplității lor. Călăuziți de Duhul, au fost ei înșiși călăuze celor osteniți și împovărați. Au vindecat numai cu Cuvântul și i-au readus Acasă pe cei risipiți în țări străine. Au încredințat Taina credinței celor care sunt în stare să o păstreze în cuget curat. S-au făcut tuturor toate ca să le arate o cale care le întrece pe toate: dragostea.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „