Raportul adaugă că Guvernul nu îndeplinește pe deplin standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, dar face eforturi importante în acest sens. În anul precedent au fost investigate mai multe cazuri de trafic de persoane și au existat mai multe condamnări.

Sprijinul oferit victimelor rămâne însă inadecvat și le privează pe acestea de măsurile care pot preveni reintrarea în cercurile de traficanți. Finanțarea guvernamentală pentru organizațiile care acordă sprijin victimelor rămâne limitată. În timp ce guvernul se bazează pe ONG-uri pentru a proteja și a asista victimele, nu poate aloca sprijin financiar direct din cauza prevederilor legislative. O modificare a legii care ar fi permis acordarea de bani pentru servicii dedicate victimelor a rămas blocată în Parlament din 2018.

Majoritatea victimelor identificate în 2020 sunt victime ale traficului sexual. Traficanții sunt, de obicei, cetățeni români care lucrează ca parte a unui grup de crimă organizată bazat pe legături etnice și de familie. Aceștia supun femei și copii români traficului sexual în România și alte țări europene, inclusiv Finlanda, Franța, Italia, Spania și Marea Britanie, arată Raportul.

Experții continuă să menționeze și cazuri de femei românce recrutate pentru căsătorii fictive în Europa de Vest; după căsătorie, traficanții forțează femeile să facă sex comercial sau să muncească. Copiii reprezintă aproape 50% din victimele traficului identificate în România.

Oficialii guvernamentali și ONG-urile raportează o creștere a recrutării copiilor prin intermediul internetului și rețelelor sociale, ca urmare a pandemiei. Au existat relatări de presă care menționează cazuri de exploatare și abuz sexual online ale unor fete de până la 12 ani. Copiii din instituții, în special fetele care locuiesc în case administrate de guvern și în centre de plasament pentru persoane cu dizabilități, rămân vulnerabili la traficul sexual, atrage atenția Departamentul de Stat.

În ciuda legislației care dă dreptul tuturor victimelor la îngrijiri psihologice și medicale, guvernul nu a oferit mai mult de o sesiune de consiliere psihologică și nu a finanțat costurile îngrijirii medicale.

Mai mult, accesul la asistență medicală implică deplasarea victimelor în localitățile de domiciliu pentru obținerea actelor de identitate. Acest proces a însemnat numeroase obstacole logistice și financiare pentru numeroase victime.

O altă constatare a raportului este că, în general, victimele nu beneficiază de sprijin adecvat în timpul proceselor. Au persistat relatările despre intimidarea victimelor în timpul și după desfășurarea proceselor în instanță și lipsa de intervenție a judecătorilor când avocații celor acuzați de trafic de persoane au hărțuit și înjosit victimele. Judecătorii s-au bazat în general pe mărturii depuse în prezența agresorilor, ceea ce a traumatizat și mai mult victimele.

Raportul amintește că potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) instanțele românești nu aveau practici naționale pentru protejarea copiilor victime ale agresiunii sexuale. CEDO a considerat că, din cauza lipsei unor practici naționale de protecție a copiilor, România nu și-a îndeplinit obligațiile de a pedepsi autorii de agresiune sexuală a minorilor în conformitate cu legea penală.

Într-un efort de a aborda aceste provocări sistemice, guvernul a făcut câțiva pași în timpul elaborării raportului – Parchetele din Constanța, Vrancea și Vâlcea au inaugurat trei săli de interogare adaptate copiilor, cu ajutorul a două ONG-uri care au contribuit la finanțare.

În 2020, 433 de victime implicate în anchete au accesat serviciile precum ascunderea identității, disponibile victimelor care asistă forțele de ordine (față de 255 în 2019).

Autor: Adrian G.