You are currently viewing Comisia de la Veneția recomandă desființarea SIIJ

Comisia de la Veneția recomandă desființarea SIIJ

Comisia de la Veneția recomandă României desființarea Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și nu este de acord cu forma legii votată în Camera Deputaților.

Potrivit formei votate de Camera Deputaților, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar trebui să dea un aviz înainte de începerea urmăririi penale a unui procuror sau a unui judecător.

Comisia de la Veneția salută intenția autorităților române de a reforma sistemul judiciar și de a restabili competența parchetelor specializate precum DNA și DIICOT și înțelege că primul pas urgent în această reformă mai amplă este desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ)”, se arată în concluziile raportului.

Comisia de la Veneția nu este de acord cu noul amendament introdus de Camera Deputaților, prin care judecătorii sau procurorii din CSM ar trebui să aprobe urmărirea penală a unui magistrat. „Articolul 4 din amendamentele Camerei Deputaților introduce un nou tip de inviolabilitate pentru judecători și procurori în cadrul unui domeniu extrem de sensibil (urmărirea penală), care depășește cu mult imunitatea funcțională și, prin urmare, ar trebui eliminat”, se arată în raport.

Comisia mai susține că procedurile penale care nu intră în sfera de competență a imunității funcționale nu ar trebui să fie de competența CSM și ar trebui să fie introduse direct în fața instanțelor de judecată fără examinarea prealabilă a CSM.

În același timp, plângerile penale ale persoanelor fizice împotriva judecătorilor și procurorilor ar trebui soluționate de către procurorii obișnuiți, nu de cei ai SIIJ. Comisia mai arată că „amendamentele Camerei Deputaților ridică multe semne de întrebare, precum și chestiuni juridice și procedurale de fond.”(…) Comisia de la Veneția recomandă ca aceste amendamente ale Camerei Deputaților să fie anulate complet și arată că desființarea SIIJ este un prim pas în această reformă.

La acest moment, proiectul de desființare a SIIJ se află la Senat. Dezbaterile pe acest subiect au fost suspendate pe motiv că se așteaptă răspunsul Comisiei de la Veneția. Răspunsul a venit, dar parlamentul a intrat în vacanță, astfel că, cel mai probabil, dezbaterile pe această temă vor avea loc abia în toamnă.

Autor: Adrian G.