Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate astăzi, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, care anunță că au fost depuse 56.000 de contestații.
Nu există o anumită oră la care metodologia sau calendarul să impună publicarea.
Rezultatele vor fi afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor.
La nivelul județului Dâmbovița, rata cumulată de promovare, înainte de contestații, era de 64,30%, în creștere cu 5,64% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea cel puțin a notei 5, la fiecare dintre acestea, dar și obținerea a cel puțin mediei 6, la probele scrise.
AUTOR: F.S.














