Când nu reușești să îți răspunzi la marile întrebări ale vieții, te urci pe trotinetă și îți imaginezi că toate aceste lucruri sunt irelevante. Cauți vinovați de serviciu și te eliberezi de efortul de a crede în ceva/Cineva. E foarte posibil ca discursul religios să deraieze în poziții total opuse: fie într-o abordare deschisă până la diluarea mesajului principal, fie la închiderea lui într-o terminologie tehnică, de neînțeles pentru un om obișnuit. Chiar și așa, confuzia cvasigenerală conform căreia orice referire la divinitate constituie un grav derapaj, condamnabil din start, elimină posibilitatea unui dialog necesar care să ofere întrebări și răspunsuri, clarificări și delimitări omului de azi și de mâine. Evacuarea experienței religioase a multor generații anterioare duce la amputarea ideologică iremediabilă, de cele mai multe ori, a celor care se aseamănă unor asceți, dar le lipsește timpul de a medita asupra sensurilor profunde ale existenței.
Ești liber să fii nemulțumit de orice, să semnalezi atent inconsecvențe de tot soiul, să sancționezi pozițiile autosuficiente ale celor care ar putea schimba ceva. Dar cred, în egală măsură, că nu-i de ajuns dacă nu păstrezi bunăcuviința unui dialog autentic și nu vii cu soluții. E plină lumea de reformatori. Vocile lor, devenite virale pe rețelele de socializare, clamează virtuți absente și păcate prezente cu acea umbră a îndoielii că s-ar mai putea regăsi direcția cea bună. Lipsește autoritatea, subminată constant de contestatarii de serviciu, ei înșiși susceptibili de grave derapaje interioare. Ajunși în vârful piramidei, se dovedesc a fi mai slabi decât cei pe care i-au vrut doborâți.
Un mic exemplu: ești enervat la culme de preoți, îi vorbești de rău pe unde apuci, te apucă “fandacsia” și strâmbi din nas de fiecare dată când îi vezi. Sunt vinovații de serviciu ai oricărei situații de criză. Ar trebui să facă și să dreagă, să fie și să nu fie etc. Pe scurt, avem nevoie de ei doar când avem chef, cu un sfat, cu o vorbă bună, dar dacă sunt copii cu vocații certe, îi descurajăm din toată inima, râdem de ei, îi îndepărtăm. În pofida a ceea ce crezi, ghidați de certitudinea unui venit suficient și o pensie asigurată la o vârstă medie, mulți nu aleg să își urmeze adevărata chemare. E mult mai simplu să trăiești la suprafața lucrurilor și să mori sufocat de un materialism ateu, incapabil să îți umple golul pe care te tot străduiești să ți-l umpli cu nimicuri.

Plimbare plăcută!

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „