Avem obiceiul de a judeca viața prezentă strict din perspectiva a ceea ce vedem. Curăția ochiului propriu nu este o urgență pe măsura celei cu care observăm orice impuritate în cel al aproapelui. E plină lumea de oameni cărora li se pare că văd, deși bezna din interiorul lor este atotputernică. E greu de înțeles pentru orbii de ieri și de azi că întru lumina Lui vom vedea Lumina.
Stăpânii sunt trădați cu ușurință pentru că autoritatea de orice fel este persiflată de slugile cuminți ale unui veac plin de domnii trecătoare. Preferăm adesea periculosul joc la dublu crezând că duplicitatea noastră cotidiană va trece neobservată. Adevăratele gânduri ale inimii sunt ascunse mereu de buze mincinoase. În tot cazul, mamona a avut dintotdeauna adulatori mult mai numeroși, fideli și consecvenți. Impostura domniei lui este indicată cu acuratețe de zâmbetul dulceag al lingușitorilor dornici de avantaje imediate.
Într-un mod destul de straniu, trăim toată viața cu frica teribilă de a nu mai avea ce mânca, ce bea, cu ce ne îmbrăca. Educați să trăim pe cont propriu, fără vreo referire la Cel care oferă, în ultimă instanță, toate cele de trebuință unei umanități pururea înfometate, însetate și dezbrăcate, nu ne ajunge o viață pentru a fi, în sfârșit, mulțumiți cu ceea ce avem. Ne-am complicat constant mâncarea, băutura și vestimentația, creând adevărate ierarhii ce au la bază criterii ridicole. Avem o generație care suferă major din pricina faptului că nu are haine de firmă, mofturoasă la mâncare și îmbătată facil de ceea ce o distruge. Simplitatea de odinioară a celor care încă mai știau că foamea nu trebuie confundată cu mâncarea, setea cu băutura și goliciunea cu hainele, s-a pierdut undeva în spatele nostru. Ați observat cât de ușor ne impresionăm la lipsurile esențiale ale celui de lângă noi? E posibil ca simțul acesta profund al legăturii dintre noi și El să nu se fi pierdut cu totul. Altădată împărțeam pâinea noastră cu cel flămând, dădeam un pahar de apă celui însetat și ne săturam, ofeream cealaltă haină celui gol și simțeam căldura dragostei autentice de Dumnezeu și de oameni. Astăzi, cu frigiderele ticsite de provizii suntem flămânzi, cu apa la îndemână suntem însetați, iar cu imense dressinguri, suficiente să îmbrace o duzină de oameni, simțim că ar mai fi ceva de căutat: Împărăția Lui ce o vom moșteni într-un final, de vom fi reușit să slujim adevăratului Domn ce se odihnește în toți cei goi, flămânzi și însetați.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „