Cel puțin 80 de persoane au murit și 1300 sunt date dispărute în urma inundațiilor severe produse în ultimele zile în vestul Germaniei, informează The Guardian și BBC, care citează poliția locală. Și în Belgia inundațiile au făcut 9 victime. Este de așteptat ca numărul dispăruților să scadă semnificativ după restabilirea comunicațiilor.
Majoritatea deceselor au fost raportate în landurile Renania de Nord-Westfalia și Renania-Palatinat.
Numeroase elicoptere continuă să evacueze oamenii refugiați pe acoperișuri.
Angela Merkel s-a declarat șocată și profund îndurerată de amploarea catastrofei.
„Sunt alături de oamenii care i-au pierdut pe cei dragi în urma acestui dezastru”, a spus cancelarul german.
Un baraj de pe Rur, în districtul Eifel din Germania, puternic lovit de viitură, este supravegheat îndeaproape de autorități, deoarece există temerea că acesta s-ar putea rupe. Localitățile din apropierea barajului au fost deja evacuate, dar avertismentul a fost extins acum și pentru orașele aflate de-a lungul râului, în aval de baraj.
Rețelele de transport din regiunile de graniță cu Belgia, Luxemburg, Franța și Olanda sunt întrerupte, țările vecine fiind și ele afectate de inundații. Nouă decese sunt raportate în Belgia.
Meteorologii spun că în următoarele zile căderile de precipitații vor continua. Spun că în unele regiuni germane, acestea sunt cele mai ample inundații din ultimul secol.
Autor: Adrian G.














