Ce repede zboară timpul când iubești, când cânți, când faci ce-ți place, când oferi, când alinți, când mângâi, când explici, când ești! Chiar astăzi citeam pe internet un articol scris de un băiat îndrăgostit de viață și am realizat cât de rapid li se schimbă tinerilor stările de spirit, trăirile, aspirațiile, gândurile, părerile. Cum sar de la o idee la alta pentru că au atât de multe lucruri de spus; cum au înainte toată viața, cum nimeni și nimic nu îi poate opri. Și nu spun că celor maturi nu li se întâmplă astfel, însă trebuie să recunoaștem că tinerețea are, ca toate vârstele de altfel, un farmec aparte.
Tinerii aspiră să ajungă adulți, sunt nostalgicii timpurilor pe care nu le-au trăit, dar despre care au auzit atâtea, dau viață fiecărui gând, fiecărei idei. Observ că din ce în ce mai mulți au curajul să trăiască, să spere, să facă lucruri ce la prima vedere par imposibile.
Fac cum fac și mă îndepărtez de fiecare dată de ideea principală a articolului, favorizând contexte perfecte pentru alte subiecte, pe care-mi promit că le voi dezvolta în texte viitoare, dar pentru care nu îmi fac niciodată timp.
Ceea ce voiam să spun, de fapt, este că ne grăbim, mai ales cei tineri, mereu spre altceva, trăim extrem de rar momentul prezent, de parcă alergăm spre o alta viață, spre un alt scop. Ne întrebăm constant ce va fi mâine și tindem să trăim într-un viitor imaginar, despre care, în esență, nu știm nimic. Desigur, există și excepții care să confirme regula, cei pentru care trecutul reprezintă cel mai sigur loc, deci locul unde vor să rămână indiferent de cât de strălucit arată prezentul.
Ce ți-e și cu timpurile astea, dacă e viitor e greșit, dacă e trecut nu e bine, de prezent nu prea avem vreme. Tare complicați suntem noi, oamenii. N-am să vă mint, căci nu am făcut-o niciodată, iar dacă n-am fost sigură de ceva, am preferat să nu o scriu, dacă n-am știut într-o proporție de sută la sută că vreau să vă spun ceva, am ocolit subiectul, însă nu am redactat niciodată un neadevăr. Cu toate că știți ce se zice, că adevărul, până și el, este subiectiv. Prin urmare, n-am să mint, așa că o să vă spun sincer că am avut atât de multe idei, că am vrut să vă spun atât de multe, încât am uitat despre ce voiam să fie, de fapt, articolul de astăzi.
Sper că ați înțeles ce am vrut să fac prin această scriere în buclă, cum am vrut să-mi reamintesc mie că pot face orice, oricând, că limita nu este nici măcar cerul și că sunt tânără, plină de viață, că iubesc, cânt, alint, mângâi, ofer, explic, inventez și reinventez, zi de zi, ceea ce..sunt!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.