You are currently viewing Manifestări cultural-artistice la parohia Vulcana Pandele, cu ocazia sărbătoririi Sf. Prooroc Ilie

Manifestări cultural-artistice la parohia Vulcana Pandele, cu ocazia sărbătoririi Sf. Prooroc Ilie

Astăzi este o zi specială pentru Comuna Vulcana Pandele și totodată pentru credincioșii parohiei Vulcana Pandele, deoarece Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este, pe de o parte, ocrotitorul comunei și, pe de altă parte, unul dintre ocrotitorii Parohiei Vulcana Pandele.
Cu ocazia aceasta, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc un emoționant moment muzical-artistic, în cadrul căruia o parte dintre copiii minunați ai parohiei, au recitat poezii, au cântat și totodată au bucurat sufletele credincioșilor prezenți prin talentul lor, precum și prin virtuozitatea interpretării la vioară.

La Sfânta Liturghie au fost prezenți și reprezentanți ai conducerii primăriei Vulcana Pandele și ai școlii din cadrul aceleiași comune.
Totodată, tinerii și credincioșii prezenți s-au putut bucura de mai multe gustări oferite din partea comunității.
Să-l rugăm pe Sfântul Prooroc Ilie, să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru comunitatea noastră și pentru toată lumea, ca să sporească credința noastră, dragostea, rugăciunea și râvna noastră pentru Biserică și pentru faptele bune, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre! a transmis la finalul manifestărilor preotul comunității, Radu Dinescu.