You are currently viewing Incendiu violent în Piaţa Delfinului din Capitală

Incendiu violent în Piaţa Delfinului din Capitală

Un incendiu de proporții a izbucnit în această după amiază la Pieța Delfinului din Capitală. Flăcările care au cuprins un restaurant se întind pe 150 de metri pătrați, degajând mari cantități de fum.
La fața locului au fost trimise 14 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscări, o mașină de descarcerare, două echipaje SMURD, un UTIM și Detașamentul Special de Salvatori, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

De asemenea, 65 de persoane au fost evacuate, nici una dintre ele neavând nevoie de îngrijiri medicale. În momentul de față, pompierii lucrează la indentificarea și stingerea focarelor.
Intervenim cu 14 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, o descarcerare, două echipaje SMURD, un UTIM şi Detaşamentul Special de Salvatori la Piaţa Delfinului. Arde pe 150 metri pătraţi pe o parte a complexului, cu degajări mari de fum“, transmite ISU Bucureşti – Ilfov.

Autor: Adrian G.

Știre în curs de actualizare…