Chindia Târgoviște se pregătește pentru un nou meci în Liga 1. Luni după-amiază, de la ora 18.30, pe stadionul “Gloria” din Buzău, dâmbovițenii vor înfrunta pe Sepsi Sfântu Gheorghe, una dintre nucile tari ale întrecerii interne.
Conducerea tehnică a roș-albaștrilor are anumite temeri față de gruparea din Covasna, dar totodată este încrezătoare că Florea et comp. vor atinge un rezultat pozitiv în cel de-al doilea joc din acest sezon.
„Așteptăm suporterii noștri la stadion, chiar dacă jucăm la Buzău. Ne dorim să avem cât mai mulți spectatori în tribune, să fie o atmosferă frumoasă și să facem o partidă bună. Vom întâlni o echipă grea a campionatului.
De câțiva ani încoace Sepsi încearcă să acceadă în primele trei echipe din Liga I. Au un lot foarte bun, am văzut și meciul de aseară, au pe banca de rezervă jucători care pot intra în teren și face diferența. Sperăm să fim mai realiști, mai pragmatici, să nu facem greșeli în defensivă, iar în fața porții să luăm deciziile cele mai bune”, a precizat antrenorul Emil Săndoi, pentru site-ul clubului târgoviștean.
În prima etapă a campionatului, Chindia a cedat cu 0-1 disputa cu Rapid București, în deplasare, iar Sepsi, pe teren propriu, a trecut cu 2-0 de Academica Clinceni.
M.I.
Sursă foto: Chindia Târgoviște














