Ministrul Educaţiei, își exprimă speranța că un eventual val patru al pandemiei de COVID-19 nu va fi atât de agresiv încât să împiedice derularea normală a procesului de învăţământ. El spune că prezenţa fizică la cursuri este esențială pentru a stopa pierderile produse de pandemie, nu numai în plan educaţional, ci şi social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice.
„Permiteţi-mi să fiu optimist, am dreptul să fiu optimist şi, chiar dacă va fi un val patru, sunt convins că nu va fi la fel de agresiv, nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme din perspectiva derulării unui proces de învăţământ normal, care, repet, să stopeze din pierderile care au fost foarte mari şi care sunt foarte dificil de recuperat. Dacă vom intra în continuare în online, aceste pierderi se vor amplifica, cu efecte pe termen lung şi cu posibilităţi de recuperare foarte reduse”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a discutat și despre cum vor arăta orele fizice din toamnă și s-a arătat convins că regulile de protecţie sanitară vor fi păstrate şi respectate în continuare în şcoli.
„Sunt convins că se vor păstra în continuare regulile de protecţie sanitară, de la regulile de igienă, până la aerisirea spaţiilor de învăţământ, purtarea măştii de protecţie în continuare, pentru că pandemia nu s-a încheiat, iar şcolile din România au dovedit că pot respecta aceste reguli mult mai bine decât în multe alte locuri”, a susţinut ministrul.
AUTOR: F.S.














