You are currently viewing Singurătăți unanime – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

Singurătăți unanime – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

Înstrăinați în propria pustie, fugind de toți și, mai ales, de El, suntem îngroziți de propriile gânduri. Obsedați să nu ne mai stăpânească nimeni, devenim cu ușurință sclavii tuturor slăbiciunilor noastre. Nu vrem să mai știm de noi și ne lăsăm pradă celui mai adânc întuneric. Devenită insuportabilă, orice proximitate a celuilalt ne înfioară până la scârbă. Ne-am construit cu abilitate turnul Babel al unei singurătăți de care ne-am îndrăgostit iremediabil. Relații scurte, efemere, au luat locul vechilor promisiuni pentru totdeauna. Facem comerț cu absolut orice, inclusiv cu nefericiții porci care s-au aruncat în mare, iar oamenii, salvați de suprapopularea demonilor, nu-și mai găsesc locul printre semenii lor. Obișnuiți să facem bani din absolut orice am dovedit deplin că orice eliberare trebuie să fie până la urmă profitabilă. Altfel, nu interesează pe nimeni. Scena jalnică a celor posedați are puțini spectatori. Fără să ne dăm seama, am ajuns noi înșine o simplă marfă.
Fini cunoscători ai semnelor și ai timpurilor, dracii nu renunță niciodată la poziția lor privilegiată de stăpâni adevărați ai celor care și-au pierdut orice reper autentic. Teoreticieni ai distanțelor, nu vor permite niciodată apropierea salvatoare a celor care mai au încă suficientă sensibilitate pentru suferința umană, în special. Suntem, mai nou, îngrijorați de tot felul de fenomene, de la încălzirea globală și până la soarta câinilor vagabonzi. Avem o agendă plină de priorități într-o lume în care milioane copii mor de foame, iar cohorte de îndemonizați ai unei Gadare extinse la scară planetară fac imposibilă orice abordare duhovnicească a situației. Evacuată forțat din mijlocul acestui iureș revoluționar și progresist, experiența întâlnirii cu Hristos Cel ce vine, chiar și acolo unde nu-L așteaptă nimeni, rămâne mărturia celor care au aflat, în sfârșit, Libertatea.
În numele atotputernicei economii am decis că trebuie să plece de la noi. Nu ne impresionează foștii demonizați. În mod democratic, unanim, toată cetatea s-a strâns, nu pentru a asculta vreun cuvânt de mângâiere sau să se lase impresionată de Prezența prin excelență a Eliberatorului, ci pentru a conserva absența prin mâhnirea produsă de gestul necalculat al turmelor de porci aruncați în hăul cel mai adânc al crizei economice. Avem teribila libertate de a-L izgoni din suficientele noastre vieți. E mult mai ușor de acceptat excluderea Lui decât să suportăm afectarea măruntelor noastre afaceri.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur”