You are currently viewing Pe 29 iulie, va avea loc ceremonia militară și religioasă ce se va desfășura în Piața Tricolorului din Municipiul Târgoviște, cu ocazia Zilei Imnului Național al României

Pe 29 iulie, va avea loc ceremonia militară și religioasă ce se va desfășura în Piața Tricolorului din Municipiul Târgoviște, cu ocazia Zilei Imnului Național al României

INVITAȚIE

Vă invităm să participați în data de 29 iulie 2021 la ceremonia militară și religioasă ce se va desfășura în Piața Tricolorului din Municipiul Târgoviște cu ocazia Zilei Imnului Național al României, după următorul program:

09.30- 10.45   Realizarea dispozitivului pentru ceremonie;

09.45–10.00   Primirea oficialităţilor;

10.00–10.05   Primirea onorului de către subprefectul judeţului;

Salutul Drapelului de luptă, salutarea formaţiei

Ocuparea locurilor stabilite;

10.05 –10.15   Binecuvântare şi Rugăciune pentru poporul român

Mesajul Înaltpreasfinţiei Sale, dr. Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviştei;

10.15–10.30  Alocuţiuni privind simbolistica versurilor imnului naţional al  României, scurt istoric şi semnificaţii;

10.30 – 10.35   Moment artistic. Interpretarea vocală a imnului național de către un elev al Școlii Populare de Arte;

10.35 – 10.40   Realizarea dispozitivului de defilare;

10.40 – 10.45   Defilarea Gărzii de Onoare.         

Prefect,

dr.ing. Aurelian POPA