Chindia Târgoviște atacă la sfârșitul acestei săptămâni prima victorie în sezonul actual al Ligii 1. Duminică seara, de la ora 19.00, pe arena din Buzău, roș-albaștrii înfruntă pe Dinamo București, într-un joc ce va conta pentru etapa a 4-a a campionatului. În disputa cu Dinamo, târgoviștenii își doresc să fie mult mai inspirați în fața porții adverse, iar la final să se bucure de cucerirea tuturor punctelor.
“Întâlnim o formație care a surprins prin rezultatele obținute în acest start de campionat. Totuși, până când se așează lucrurile, clasamentul poate este puțin denaturat. Contează multe, programul, cum intră echipa în ritm, cum se adaptează jucătorii noi, ce accidentări sunt. Legat de acest aspect, după meciul de la Cluj au apărut probleme medicale la Neguț și la Suciu. Nouă ne-a lipsit șansa în cele trei meciuri pe care le-am jucat.
Dinamo este o echipă cu multă calitate individuală, chiar dacă acolo sunt mulți jucători tineri. Va trebui să păstrăm aceeași disciplină tactică pe care am demonstrat-o în sezonul trecut și să nu mai facem greșeli, să fim mai inspirați la finalizare și atunci cred că lucrurile vor intra pe făgașul normal”, a precizat antrenorul Emil Săndoi, pentru site-ul clubului târgoviștean.
Sezonul precedent, în sezonul regular al campionatului, Chindia a trecut de fiecare dată de Dinamo, cu scorul de 1-0. În schimb, etapa de play-out, cele două formații au încheiat la egalitate, 0-0.
În primele trei etape din acest campionat, Chindia a înregistrat o remiză și două înfrângeri, iar Dinamo a bifat două victorii și un eșec.
M.I.














