Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena, din cauza fumului degajat de incendiile care au ajuns în suburbiile capitalei Greciei, relatează sâmbătă dpa.
„Închideţi toate geamurile şi nu ieşiţi din case„, le-au cerut autorităţile locuitorilor.
Flăcările au continuat să ardă toată noaptea la nord de Atena şi în oraş a plouat cu cenuşă, scrie Agerpres.
„Dacă nu reuşim să controlăm incendiul azi, vom avea o mare problemă„, a avertizat sâmbătă dimineaţa la televiziune Vassilis Kokkalis, viceguvernator al Atenei responsabil cu protecţia civilă.
Trei persoane au fost reţinute sub suspiciunea că au contribuit la producerea de incendii, a menţionat viceguvernatorul.
Flăcările au continuat să ardă pe suprafețe masive în Grecia, vineri noapte și sâmbătă dimineață, amenințând noi zone locuite, după ce au devastat deja numeroase case și ferme. Un incendiu care amenință cel mai important parc național din zona capitalei Atena a ucis un pompier voluntar, în vreme ce alte 20 de persoane au fost rănite în timp ce se luptau cu flăcările alimentate de cel mai rău val de căldură din ultimii 30 de ani, scrie Associated Press.
Autor: Adrian G.














