You are currently viewing PĂREROLOGUL – PR. VICTOR STANCIU

PĂREROLOGUL – PR. VICTOR STANCIU

Părerologul e un om care-şi dă cu părerea în orice situaţie, este persoana care iese în evidenţă taman când îţi este lumea mai dragă, este cel care-ţi dă peste lingură spunându-ţi că ciorba acră nu se mănâncă (și) cu mămăligă şi tot el este în stare să-ţi vâre o pernă în plus sub cap pe motiv că fără pernă te-ai putea sufoca cu propriile vise.

Azi e zi de mare sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, mai pe româneşte, sfântă Mărie Mare, ultima sărbătoare importantă a anului bisericesc (anul bisericesc începe la 1 septembrie şi se termină la 31 august).  Şi taman când să înceapă distracţia, adică bucuria întâlnirii cu cei dragi într-o astfel de zi, după ce vii de la slujbă, dar nu numai, apar părerologii de serviciu care zic că nu e bine să urezi ani mulţi celor care poarte numele binecuvântat al Maicii Domnului, Maria.  Fireşte, vin cu fel şi fel de argumente care te fac să te cruceşti cu stânga, cu ochii şi cu limba-n cerul gurii deopotrivă. Cum că, vezi Doamne, azi e zi de tristeţe, că Maica Domnului a murit, că trebuie pe 8 septembrie, la prăznuirea naşterii, nu acum, să faci urarea de mulţi ani. Ba mai mult, mutarea la cer nu e de bun augur, că apare ceasul rău şi după el pisica neagră, că horoscopul zice de Mercur că iar e retrograd (ca şi cum ar fi fost vreodată altfel) şi că nu e bine de urat. Pfoaii, de noaptea minţii! Deh, greu de înţeles pentru unii că moartea unui creştin e doar o adormire, plecarea din lumea asta nefiind altceva decât urmarea unui drum ce duce spre veşnicie, de se poate, spre cea în lumină şi bucurie, că nu degeaba îi prăznuim pe ceilalți sfinți în ziua adormirii lor și, ca atare, de sf. Gheorghe, Vasile, Nicolae urăm de mulți ani fără a ne mai crampona cu mimă de înmormântare.

Şi acum, ce să facă săracii oameni de-şi făcură şi ei un tort, o prăjitură, ăi de şi-au chemat prietenii, cei care au venit senini şi plini de bucurie la biserică? Să-şi facă deja colivă? Să se îmbrace cernite haine şi să-şi aştepte musafirii în atmosferă de parastas? Să fim serioşi, azi, dar nu doar azi, ci ori de câte ori avem posibilitatea de a ura ceva frumos cuiva, când putem aduce un zâmbet şi-o bucurie în sufletul unui cunoscut, să o facem. De poţi ura cuiva de bine de cinci ori într-un an, urează-i, căci fără dar şi poate, pentru fiecare din noi, vine şi momentul în care urarea “Dumnezeu să-l ierte” va avea cu adevărat sens şi logică.

Aşa că, spre disperarea unor părerologi, spre consternarea celor care au avut impresia că ei au dreptate, eu, din tot sufletul, urez ani mulţi și binecuvântaţi în ocrotirea şi mângâierea Maicii Domnului, tuturor celor care poartă minunatu-i nume, Maria.

La mulţi ani!

P.S. Părerea mea, desigur.