You are currently viewing Continuă lucrările la DJ720 și DJ720B

Continuă lucrările la DJ720 și DJ720B

Continuă lucrările la DJ720 și DJ720B. Primarul comunei Gura Ocniței, care este tranzitată de acest drum anunță că, în prezent, se lucrează la frezarea străzii, urmând ca apoi să se toarne  balastul și abia apoi asfaltul. Autoritățile locale și județene implicate în proiect au efectuat, astăzi, o vizită de lucru pe șantierul de lucrări.

”Împreună cu Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, am efectuat astăzi o vizită de lucru pe DJ720 și DJ720B, drum județean ce trece prin comuna Gura Ocniței.

Chiar dacă în prezent traficul este îngreunat, cu puțină răbdare vom putea circula în condiții normale și de siguranță pe un drum județean modernizat.

Astfel, mai mulți locatari vor ieși curând din curțile lor direct pe asfalt proaspăt și de calitate.

În prezent, se lucrează la frezarea drumului, după care se va turna un strat de balast, un strat de balast stabilizat și apoi primul strat de asfalt.

Pentru că am fost întrebat, vă spun că se lucrează la proiecte privind modernizarea drumurilor județene neasfaltate, dar și la canalizare. Dar, după cum bine știți, ne lovim de tot felul de avize și de o birocrație stufoasă.

Dar noi nu ne oprim aici!!!

Vom continua proiectele de modernizare și înfrumusețare a comunității noastre”, a scris Sorin Vasile Ioniță, pe pagina sa de Facebook.

AUTOR: F.S.