You are currently viewing Grecia nu va permite migranţilor din Afganistan să-i traverseze frontierele în Europa

Grecia nu va permite migranţilor din Afganistan să-i traverseze frontierele în Europa

Grecia nu va permite migranţilor din Afganistan să-i traverseze frontierele în Uniunea Europeană, a declarat marţi ministrul pentru migraţie, Notis Mitarakis.

„Nu vrem ca ţara noastră să devină poarta de intrare în UE pentru oameni care vor să se îndrepte spre Europa„, a spus Mitarakis, potrivit televiziunii naţionale ERT.

Mitarakis a subliniat necesitatea unei politici comune privind migraţia, adăugând că ţara sa va continua să monitorizeze cu atenţie frontierele maritime şi terestre cu Turcia.

„Nu vrem să vedem un alt 2015„, a spus el, referindu-se la anul în care peste 850.000 de migranţi au intrat în Grecia din Turcia. Cei mai muţi dintre aceşti refugiaţi proveneau din Siria devastată de război şi mulţi dintre ei au plecat în Germania. Criza s-a prelungit şi în 2016.

Grecia are deja un mare număr de gărzi de coastă şi de poliţişti de frontieră, care în multe cazuri îi împiedică pe migranţi să ajungă pe insulele greceşti. Atena neagă această operaţiuni de repatrieri ilegale, numite adesea „retrageri forţate”, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, agenţia ONU pentru refugiaţi a făcut apel marţi la state să-şi deschidă frontierele şi să permită tranzitul sigur al afganilor.

„Statele au o responsabilitate legală şi morală de a le permite celor care fug din Afganistan să încerce să ajungă în siguranţă şi nu să-i returneze cu forţa pe refugiaţi„, a menţionat agenţia într-un comunicat.

Autor: Adrian G.