Se prea poate să vorbești o viață întreagă unor oameni care nu se vor schimba niciodată. Riscul de a mărturisi Adevărul este uriaș, iar ispita de a deveni îngăduitor te pândește la tot pasul. Se trăiește din citate și răbdarea de a parcurge cu atenție întregul unei cărți este pe cale de dispariție așa că nu te aștepta să te asculte până la capăt. Să fii succint și să provoci hohotul de râs al unor spectatori nătângi pare să fie cheia succesului unui discurs eficient. Delicatețea fiecărui cuvânt rostit este neputincioasă în fața celor care s-au obișnuit să acopere cu strigătul lor nobila prezență a Cuvântului. În puținele lor momente de liniște, lașii acestui veac îți vor da dreptate. După aceea, când dansul lasciv al minciunii le va fi înmuiat inima, îți vor tăia capul cu păreri de rău. Promisiunea falsă a unei împărății ce nu le va aparține niciodată acoperă orice urmă de moralitate.

Decât să fii osândit la moarte, mai bine să ai asigurarea unei vieți lungi și anoste. Decât să fii cel din urmă dintre oameni, mai bine să calci peste cadavre pentru a ajunge în vârful unei ierarhii contrafăcute. Decât să fii nebun întru El, mai bine să te descurci în micile matrapazlâcuri de culise. Decât să fii considerat slab, mai bine să îți etalezi musculatura complicatelor relații subterane. Decât necinstea de care au parte cei care au ales să reziste compromisurilor convenabile, mai bine slava împăratului care este gol, în realitate. Milioanele de flămânzi, însetați, goi, pălmuiți și pribegi ai unui veac ce predică senin că are toate soluțiile, au obosit ascultând falșii mesia care-i mint la tot pasul. Ocărâți, prigoniți, huliți, au ajuns gunoi și lepădătură pentru toate diafanele sirene de pe marea cea sărată a acestei vieți.

Nu poți vindeca toți nefericiții copii ai căror părinți îți cer ajutorul. Uneori vei constata că ai prea puțină credință sau deloc pentru că nu mereu poți îndura povara suferinței unei om. Când auzi că adeseori cad în foc sau în apă, te întristezi de răutatea demonilor ce nu pot fi scoși decât cu rugăciune și cu post. Ai obosit pentru că vezi limite peste tot. Pentru că te-au luat în râs când ți-a fost cel mai greu. Iar tu erai gata să îți dai viața pentru fiecare dintre ei pentru că L-ai întâlnit pe El și L-ai urmat. N-au știut niciodată ce e în sufletul tău când ai simțit că nu mai poți. Iar dacă unuia i-au tăiat capul și pe Altul L-au răstignit, ce așteptări mai poți avea de la acești orbi judecători ai tăi…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur”