You are currently viewing Franţa a finalizat evacuările din Afganistan

Franţa a finalizat evacuările din Afganistan

Franţa a încheiat, vineri seară, evacuările din Afganistan, a anunţat ministrul Apărării, Florence Parly. Aproape 3.000 de persoane au fost evacuate, dintre care 2.600 de afgani, informează News.ro.

„Operaţiunea Apagan, declanşată la 15 august la cererea preşedintelui Republicii, s-a încheiat în această seară”, a precizat ministrul Florence Parly.

Într-un comunicat comun cu ministrul de Externe, Jean-Yves Le Drian, Florence Parly a afirmat că echipa ambasadei Franţei de la Kabul a ajuns la Abu Dhabi şi urmează să revină în Franţa.

În total, armata franceză a asigurat 26 de zboruri între Kabul şi baza aeriană 104 de la Abu Dhabi şi 16 zboruri între Abu Dhabi şi Paris, notează News.ro.

Față de alte națiuni din vest, care se luptă și în prezent pentru a-și evacua cetățenii și lucrătorii ambasadei din Afganistan, Franța și-a început evacuările încă din mai. Atunci, guvernul francez a pus în mișcare o operațiune complexă de evacuare a afganilor care lucraseră pentru facilitățile lor diplomatice, precum și a familiilor acestora.

Autor: Adrian G.