Ședință CJD, desfășurată sub semnul rezonabilului, astăzi, în Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița.
Printre proiectele de hotărâre adoptate în unanimitate se numără și două propuneri care vizau Stadionul Municipal din Târgoviște, una care viza schimbarea denumirii proiectului în „Construire Stadion Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”.
Celălalt proiect de hotărâre privea aprobarea documentației tehnico-economice, faza „Studiu de fezabilitate”, pentru obiectivul de investiții „Construire Stadion Municipiul Târgoviște”. Studiul a fost trimis la Compania Națională de investiții, finanțatorul acestui proiect complex care prevede o capacitate maximă de 15.000 locuri și urmează să fie dotat cu stadion pentru fotbal, pistă de atletism, existând și posibilitatea organizării de jocuri de rugby. Stadionul va fi dotat cu anexe sportive, facilități pentru antrenament, căi de acces, parcări pentru public și pentru personalul de serviciu, parcări specializate pentru vehiculele serviciilor de urgență, spații pentru alimentație și consum, dar și spații verzi amenajate, în conformitate cu cerințele Federației Române de Fotbal și ale Federației Române de Rugby, având omologare categoria 4 UEFA.
AUTOR: F.S.














