You are currently viewing Deputat Radu Popa: ”USR-iștii se comportă de parcă sunt tot în opoziție”

Deputat Radu Popa: ”USR-iștii se comportă de parcă sunt tot în opoziție”

Conflictul din coaliția de guvernământ continuă să creeze ecouri în rândul politicienilor dâmbovițeni. Printre cei care critică refuzul USR PLUS de a vota programul de dezvoltare a comunităților ”Anghel Saligny”, într-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere economic, se numără și parlamentarul dâmbovițean, Radu Popa.

”USR’istii se comporta de parcă sunt tot in opoziție. Dacă PNDL 3 e o hoție, atunci denunțați hoția sau ieșiți de la guvernare! Că doar nu o să țineți etichetele voastre lustruite cu detergenți europeni la masă cu hotii de la PNL.
USR PLUS susține dezvoltarea reală a comunităților locale, prin programe transparente și investiții care să facă viața românilor mai bună”, a scris Popa pe pagina sa de Facebook.

Postarea parlamentarului dâmbovițean vine ca reacție la poziția publică a USR PLUS, care practic le refuză o gură de aer vitală adminsitrațiilor locale, greu apăsate de situația economică actuală.

”În forma susținută de premierul Cîțu, PNDL 3 este însă o hoție. Este programul becurilor de 1.800 de euro și al toaletelor din Teleorman de 80.000 de euro. Programul celor 44,5 miliarde de lei scurși în buzunarele baronilor.

Dezvoltarea României nu se poate face cu programele de îmbogățit baronii locali, moștenite de la Liviu Dragnea.”

AUTOR: F.S.