You are currently viewing Lucian Bode consideră că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca proiectul Programului ,,Anghel Saligny” să intre în ședința de Guvern de azi

Lucian Bode consideră că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca proiectul Programului ,,Anghel Saligny” să intre în ședința de Guvern de azi

Ministrul Lucian Bode, interimar la Justiție, susține că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca OUG privind programul „Anghel Saligny”, în valoare de 10 miliarde de euro, să intre în ședința de vineri a Guvernului.

,,Aseară am văzut proiectul în original, azi intrăm în ședința de guvern cu acest proiect. Avizul dat de Ministerul Justiției este unul pozitiv, cu observații ale direcțiilor de specialitate. (…) Sunt chestiuni de interpretare. Proiectul a plecat la Ministerul Dezvoltării, care este inițiator, aproape în aceeași formă în care fusese pregătit de echipa lui Stelian Ion„, a declarat, vineri, Lucian Bode.

Întrebat despre problemele de nelegalitate invocate de Stelian Ion, Lucian Bode a susținut că este vorba doar despre observații tehnice, chestiuni de procedură.

„Observaţiile Direcţiei de Specialitate pe care le-am transmis către Ministerul Dezvoltării sunt aceleaşi. Nu am modificat chestiuni de fundamentare, sunt chestiuni de interpretare. Documentul pregătit de domnul Stelian Ion cu echipa domniei sale a plecat către Ministerul Dezvoltării aproape în aceeaşi formă. Vorbim despre observaţii tehnic stabilite între direcţiile tehnice, chestiuni de procedură, de constituţionalitate. Deci, sunt chestiuni tehnice, nu sunt chestiuni de oportunitate. O să vedeţi că am menţinut documentul pe care echipa domnului Stelian Ion l-a realizat într-o proporţie foarte, foarte mare„, a susținut Bode.

„Avizul de la Ministerul Transporturilor trebuia să vină în termenul legal, nu a venit. În consecință, se consideră avizare tacită. Nu e nici prima, nici ultima dată toate celelalte avize sunt atașate. Sunt îndeplinite toate condițiile legale ca programul <<Anghel Saligny>> să fie dezbătut în ședința de guvern de la ora 16.00„, a mai precizat noul ministru interimar al Justiției.

Vă reamintim că ministrul demis de la Justiție, Stelian Ion, spunea că în proiectul de OUG privind programul „Anghel Saligny”au fost identificate „multe probleme” de constituţionalitate şi nelegalitate:

„Din ce am văzut la prima vedere, din documentaţia prezentată la un moment dat de colegii de la avizare, multe probleme de constituţionalitate, de nelegalitate, chestiuni care ţin de regimul proprietăţii publice, cui se atribuie aceste proiecte, care sunt condiţiile legale. Dincolo de asta, repet, mi se cerea ceva imposibil, să dai aviz pe un document pe care nu îl aveai la minister. Frizează absurdul. (…) Cred că este o miză mai degrabă de competiţie internă în PNL, cred că aceasta este miza reală”.

Autor: Adrian G.