Părinții elevilor dâmbovițeni pot sta liniștiți. Inspectorul școlar general Dâmbovița, Cătălina Homeghiu, a anunțat, în conferința de presă organizată, astăzi, la sediul ISJ că unitățile scolare din județ sunt pregătite de un nou an școlar. Cel puțin din punctul de vedere al măștilor și dezinfectanților cu care s-ar fi făcut stocuri suficiente pentru o perioadă lungă.
Asta în condițiile în care, deși astfel de materiale ar fi existat și anul trecut, au fost extrem de scumpe la vedere și inexistente pentru cei mai mulți elevi. Ca si vestitele tablete școlare, cu care s-a făcut atâta vâlvă, dar de care nu mai vorbește nimeni, deși școala online este un scenariu tot mai plauzibil, pentru finalul toamnei.
Tot la capitolul „vești bune” trece doamna Homeghiu și faptul că nu prea ar mai exista unități de învățământ fară WC-uri în curte. Ce-i drept, în informarea primită de la Prefectura Dâmbovița apar două unități scolare fară toaletă deloc și alte două fără apă, dar nu se vorbește de toalete în curte…
În rest, școlile vor fi deschise, de luni, cu prezență fizica, cel puțin deocamdată, 66 % dintre profesori și 61% dintre cadrele didactice auxiliare și cele nedidactice sunt vaccinate și dă Doamne căldură să mai poată ieși copiii la orele de sport și să se poată deschide geamurile în clase, asta fiind cam singura măsură „concretă” gândită de autorități pentru limitarea răspândirii cazurilor de COVID-19, în școli.
AUTOR: F.S.














