Astăzi, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, împreună cu președintele PSD – Marcel Ciolacu, au stat de vorbă cu membrii TSD, „oamenii care vor fi, sau deja sunt, pe prim-planul scenei politice naționale”, după cum afirmă acesta.
Trebuie menționat faptul ca acesta a fost președinte al tinerilor social democrați și a reușit, dând dovadă de multă seriozitate și perseverență, să devină parlamentar și chiar președinte al CJD.
Având în vedere acest lucru, Corneliu Ștefan a fost invitat să fie speaker la întâlnirea cu tinerii din PSD.
„PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid de pe scena politică românească.
Forța partidului este dată de cei care se pregătesc pentru viitor, iar cei mai buni se regăsesc doar în rândurile Tineretului Social-Democrat.
Astăzi, împreună cu președintele PSD – Marcel Ciolacu, am stat de vorbă cu membrii TSD, oameni care vor fi, sau deja sunt, pe prim-planul scenei politice naționale.
Mulțumesc pentru invitația conducerii TSD România de a fi unul dintre speakerii întâlnirii pe care am avut-o, astăzi, cu liderii tineretului social-democrat din toată țara!
Le-am împărtășit din experiența mea de fost președinte al TSD Dâmbovița și sunt convins că au tras cele mai bune concluzii.
După câteva ore de discuții, fără ocolișuri, pot să vă spun încă de pe acum: adversarii noștri politici habar nu au ce îi așteaptă!”, a scris pe Facebook Corneliu Ștefan.

















