Înfricoșați că ne vom pierde viața, am uitat cum e să I-o dăruiești Celuilalt. Vorbim mult despre iubire, fără a mai crede în ea. A devenit insuportabilă și de aceea o îndulcim cu minciuni în care credem cu tărie. Ne e frică să ni se spună în față că nu am iubit, de fapt, niciodată. Asprimea refuzului, trădările de tot felul și lungi istorii în care a fost folosită drept argument pentru a-i domina pe ceilalți ne-au făcut să privim cu suspiciune pe toți cei care au curajul lepădării de sine. Ego-ul nostru, amplificat la înălțimea unui adevărat turn Babel, se simte amenințat de nebunia oricărei clipe în care am răbdat ocara și am înviat odată cu iertarea acordată celuilalt.
Pentru că ne-au mințit tot timpul, nu mai urmăm pe nimeni. Pentru că nu ne-au auzit vreodată, nu mai ascultăm de mult. Am adormit fericiți întru plăcerile noastre devenite, între timp, virtuți. Surzi, orbi, muți, slăbănogiți de lenea unei vieți prelungite de la an la an, am uitat ce e cu noi pe aici. Am câștigat o lume întreagă pierzându-ne pe noi înșine. Ne-am amăgit cu fericirea unei clipe pe care am vrut-o veșnică. Am râs forțat, crezând că ne bucurăm. În realitate, rânjeam cu invidie spre cei care păreau că au reușit, oferindu-ne modelul suprem al evoluției perfecte. Am dorit mereu mai mult și ne-a înspăimântat orice pierdere, oricât de mică. Prea mulți sunt cei ce cred că sunt în vârful piramidei când, de fapt, trăiesc în marginea cea mai îndepărtată a Vieții.
Ne rușinăm de El, Singurul care ne-a spus în față cine suntem cu adevărat. I-am transformat dragostea în Cruce și ne-am culcat liniștiți, fără a simți vreo remușcare. Iar cei care nu vor gusta moartea, vor fi văzut cum crește în inima lor o întreagă Împărăție. A Lui. Ceilalți, rușinați de Adevăr, vor fi crezut că nimeni nu le va judeca lașitatea de a-L fi trădat pe El. Sunt aceia care hulesc Crucea pe care au fost iertați toți, de la cel mai mic la cel mai mare. Devenite povară, cuvintele Lui ne vor judeca pentru fiecare moment în care am fi putut să ne lepădăm de uriașul orgoliu de a fi independenți, dar nu liberi. S-a odihnit pe Cruce pentru a-i ușura pe toți cei care cred că au ajuns la capătul puterilor. De acolo, ne-a oferit cu generozitate puterea de ne privi în față hulitorii fideli, pururea zâmbitori și satisfăcuți că și-au dus la final misiunea de a ne arăta că ei sunt mărunții biruitori dintr-un timp/veac pe care l-au vrut doar al lor.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „