You are currently viewing 300.000 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în țară
Morgantown, WV - 16 December 2020: Small bottle of coronavirus vaccine with syringe with background of Johnson and Johnson logo,Image: 576865954, License: Royalty-free, Restrictions: Contributor country restriction: Worldwide, Worldwide. Contributor usage restriction: Advertising and promotion, Consumer goods. Contributor media restriction: {A2B27F90-7C68-4BED-AEA8-DB2B79E3372D}, {A2B27F90-7C68-4BED-AEA8-DB2B79E3372D}., Model Release: no

300.000 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc în țară

300.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 22 septembrie a.c., la Compania

Națională „Unifarm” SA. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar

dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Compania Națională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare

vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Depozitul Companiei

Naționale „Unifarm” SA este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a

Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea

națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, 1.081.300 de doze Janssen au fost recepționate, iar 693.967 au fost deja

utilizate pentru imunizarea populației.

*

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare

pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește

tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19

este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a

Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului.

Grupul de comunicare al CNCAV