Persoanele din localităţile intrate în scenariul roşu, mai exact în zonele unde incidenţa a trecut de 3 la mia de locuitori, nu vor mai putea intra la restaurantele din interiorul mall-urilor în zona de food-court decât dacă prezintă certificatul verde COVID-19, a declarat vineri secretarul de stat Raed Arafat.
Potrivit lui Arafat, intrările în zonele de food-court din mall-uri vor fi delimitate, astfel încât să poată intra doar cei care prezintă un certificat verde.
„Am fost întrebaţi ce se întâmplă cu zonele din mall unde se serveşte masa. Astfel, hotărârea de ieri prevede că zonele respective vor trebui delimitate, nu înseamnă că se construieşte un perete sau aşa ceva, dar se delimitează intrarea în zona respectivă, se intră printr-un anumit loc, în care se prezintă certificatul verde. Intrarea la food-court, cum se spune, sau la restaurantele din interiorul mall-urilor se va face tot cu certificatul verde. Se aplică aceeaşi regulă„, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), citat de G4Media.
Reamintim că, miercuri, premierul Cîţu a fost întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă, ce măsuri se vor lua pentru restaurantele din interiorul centrelor comerciale. La momentul respectiv, Cîţu a recunoscut că a uitat că există food-court-uri în mall-uri şi a precizat că se va reveni asupra deciziei, astfel încât certificatul COVID-19 să fie obligatoriu şi în locurile respective.
În scenariul roşu, accesul la mai multe activităţi se face doar în baza certificatului verde în timpul scenariului roşu. Certificatul verde COVID-19 va fi necesar pentru accesul în localuri, restaurante, evenimente publice şi private, concerte, spectacole, piscine.
Autor: Adrian G.

















