Ministrul Muncii și ministrul Educației au discutat, astăzi, cu sindicatele din educație despre salarizarea din acest domeniu, pentru anul 2022, după cum anunță Inspectoratul Școlar Dâmbovița.
Potrivit comunicatului, una dintre temele abordate a vizat faptul că personalul didactic din învățământ ar fi trebuit să primească, începând cu 1 septembrie 2020, salariile prevăzute de lege pentru anul 2022, prevedere care a fost prorogată, reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ solicitând ca începând cu data de 1 ianuarie 2022, să se acorde cele doua tranșe de majorări salariale restante prevăzute de Legea 153/2017, de câte 8% fiecare, astfel încât să se atingă nivelul maxim de salarizare prevăzut în această lege pentru personalul didactic.
De asemenea, s-a discutat despre impactul majorării salariului minim asupra categoriilor de personal nedidactic care au deja veniturile la nivelul salariului minim pe economie de anul viitor.
În cadrul discuțiilor s-a convenit ca Ministerul Educației să calculeze impactul financiar al acordării majorărilor salariale solicitate de sindicate, precum și al creșterii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și că reprezentanții celor două ministere vor susține solicitările reprezentanților federațiilor sindicale, prezenți la această întâlnire.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a explicat că inechitățile salariale pentru personalul din învățământ vor fi eliminate prin noua Lege a salarizării, care urmează a fi elaborată în perioada următoare tocmai cu scopul de a aduce echitate și calitate în sistemul public.
AUTOR: F.S.














