Consilierii trimiși de Adrian Țuțuianu în Consiliul județean Dâmbovița, nu se dezic. Din dorința de a face opoziție, ei continuă să voteze împotriva intereselor celor pe care se presupune că îi reprezintă. Mai nou, cei patru consilieri ai formațiunii politice pe care care președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, o numește ”în anonimat”, au votat la ultima ședință de consiliu județean, împotriva tuturor proiectelor care vizează sănătatea cetățenilor.
”Cei patru consilieri ai PRO România au votat împotriva tuturor proiectelor pentru sănătatea dâmbovițenilor. Împotriva sănătății oamenilor, împotriva investițiilor pe care le avem, pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște (…) mi-a arătat un coleg de-al dumneavostră (un jurnalist) o fotografie de la conferința de presă a Pro România Dâmbovița și nu știu dacă la acest partid s-a schimbat raportul de forță, pentru că l-am văzut pe domnul Țuțuianu cum stătea pe un colț de masă și, în numele Pro România, a vorbit președintele sau coordonatorul Ligii elevilor din Pro România. Eu nu știu ce le dă să fumeze, dar cred că a fost ceva prea tare , dimineață! ”a declarat Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița, in conferința de presă susținută astăzi.
AUTOR: F.S.














