Încă o etapă a proiectului ”Măsuri integrate pentru dezvoltarea comunei Gura Ocniței” în valoare de 4.579.315,76 lei/ 995.503,42 euro. a fost parcursă. Așadar, pentru evenimentul Școală după Școală, nu mai puțin de 20 de copii au primit kit-uri suport cu materiale necesare procesului de invatare, imbracaminte și incaltaminte.
În programul Școală după Școală, timpul alocat sprijinului specializat (efectuarea temelor, activității remediale/ de sprijin, de dezvoltare pentru elevi capabili de performanță) nu va depasi o ora și jumatate pe zi pentru învățământul primar și doua – trei ore pentru învățământul secundar. Programul se va derula pe grupe de elevi (maximum 10 elevi/grupa) 1 grup de nivel primar și 1 grupa de nivel gimnazial, astfel se vor constitui 4 grupe/proiect a cate 10 elevi. Total beneficiari Școală după Școală 40 elevi. Activitățile vor fi proiectate, organizate și susținute de cadre didactice din învățământul primar și gimnazial și de către expertul educație socio-animație.

Necesitatea unor astfel de programe este dată de faptul că din ce în ce mai multe familii se confrunta cu problema organizării timpului copilului după terminarea orelor de școală/gradiniță. Având în vedere că orele de curs se limitează la aproximativ 4 – 5 ore pe zi, timpul în care aceștia rămân nesupravegheați de un adult competent este destul de îndelungat.
Nu ne oprim aici! Continuăm împreună dezvoltarea comunei Gura Ocniței!