Continuă acțiunile împotriva celor care strică climatul de curățenie, liniște și ordine publică din municipiul Târgoviște. Printre cei care au fost săptămâna aceasta în vizorul autorităților se numără și deținătorul autogării din micro 3, imobil care a devenit o imensă groapă de gunoi, pentru care deja impozitul a fost majorat cu 500%.
„Pentru a ne putea bucura de un oraş curat, este necesar ca fiecare cetățean să se comporte responsabil.
Aproximativ 120 de sancțiuni contravenționale aplicate deja săptămâna aceasta, cele mai multe vizând tulburarea ordinii și liniștii publice, fumatul în locuri unde acest lucru este interzis, depozitarea neautorizată a deșeurilor, dar și circulația atelajelor sau regimul câinilor cu stăpân.
Totodată, s-au luat măsuri față de deținătorul unei autogări situate pe bulevardul Eroilor, în vederea salubrizării unui imobil de aproximativ 33.000 mp., cu privire la care se achită deja impozit majorat cu 500%”, informează primarul mjnicipiului Târgoviște.

AUTOR: F.S.














