You are currently viewing Guvernul Cioloș NU a obținut votul de învestitură al Parlamentului României

Guvernul Cioloș NU a obținut votul de învestitură al Parlamentului României

Guvernul propus de Dacian Cioloș nu a primit încrederea Parlamentului. A strâns doar 88 de voturi, dintre cele 234 de voturi necesare.

În sală au fost prezenți 343 de deputați și senatori, dintre care au votat 272. ”Pentru” au votat 88 de parlamentari, iar 184  au votat ”împotriva” Guvernului Cioloș.

Marcel Ciolacu a lansat un apel către toți președinții de partide ca, după ședință, să se întâlnească și să stabilească o strategie comună:

“În timp ce noi am stat două ore aici să facem politică, alte câteva zeci de oameni au murit. Asta este moștenirea lăsată de ultima guvernare. În această sală încap 500 de persoane. Imaginați-vă că ieri 574 de români au murit de Covid. (…) Eu consider că ne-am certat suficient. Este clar că acest guvern nu are cum să treacă. Vă cer să ne întâlnim imediat pentru a scoate România din criză. Gata cu politica, nu se mai poate așa. Trebuie ca politicienii să facă un pas în spate și să aducem specialiști în sănătate. Avem medici foarte buni și aici în Parlament. Spectacolul sinistru trebuie să înceteze. În al 12-lea ceas vă cer să fiți bărbați de stat. Vă cer să nu mai rămâneți o pată urâtă și neagră în istoria acestei țări”.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor a declarat:

“Principala cheie a acestei coaliții este să renunțăm la orgolii. Ați avut o coaliție aproape perfectă, dar ați renunțat la ea. Ați spus că toți sunt old-school, după care v-ați asociat și cu unii și cu alții și ați dărâmat Guvernul. Stimați colegi, ați cam rămas singuri. În momentul în care nu puteți convinge pe nimeni să vă susțină, programul de guvernare devine irelevant. Astăzi veți eșua. În lupta politică trebuie să cunoști măsura, trebuie să lași din orgoliu și din ambiții. Astăzi UDMR nu va participa la vot. Pe 20 octombrie am devenit adversari și vom vota împotriva voastră. Sunteţi aşteptaţi la dialog!”

Autor: Adrian G.