La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat pe drumul județean 72, în localitatea Gura Șuții, un bărbat din localitatea Costeștii din Vale, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
De asemenea, polițiștii au surprins la volanul unor autovehicule alți doi bărbați care se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, aceștia prezentând alcoolemii cu o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
IPJ DÂMBOVIȚA














