COMUNICAT DE PRESĂ
La data de 27 octombrie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat noi acțiuni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea răspândirii pandemiei de COVID-19.
Au fost organizate 23 de acțiuni punctuale în cadrul cărora forțele de ordine au verificat 94 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 57 de restaurante/terase/fastfood-uri, 12 operatori autorizați/transportatori și 218 mijloace de transport persoane.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, polițiștii au aplicat 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.500 de lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.000 de lei, celor care nu au respectat prevederile Legii nr. 55/2020.
Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.
Exemplu:
Pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au oprit pentru control, pe DN7, un autoturism condus de către un tânăr de 21 de ani, din Hangioaica, care circula din direcția Titu către Fusea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul se afla sub măsura carantinei până pe data de 29 octombrie a.c..
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352 din Codul Penal.
Sursa: IPJ Dâmbovița














