You are currently viewing 34 de minori, din care 15 sub 9 ani, au murit, în România, de COVID de la începutul pandemiei

34 de minori, din care 15 sub 9 ani, au murit, în România, de COVID de la începutul pandemiei

Bilanț trist al pandemiei de COVID, în România. 34 de minori, între care aproape jumătate sub 9 ani, au murit infectați cu COVID de la începutul pandemiei, a transmis Grupul de Comunicare Strategică în această dimineață. De asemenea, în bilanțul victimelor COVID sunt prinși 122 de tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani și alte 465 de persoane între 30 și 39 de ani.

Experții de la Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite au aprobat recomandarea pentru aprobarea vaccinului anti-coronavirus Pfizer/BioNTech la copii cu vârste între 5 și 11 ani, relatează BBC. După această aprobare, urmează ca vaccinul să fie autorizat pentru a putea fi administrat, în câteva săptămâni. Anterior, în septembrie, compania americană anunța că, pe baza datelor, vaccinul este sigur și eficient la copii din segmentul de vârstă 5-11 ani. Copiii cu vârste între 5 și 11 ani vor fi vaccinați cu o treime de doză.

Vaccinurile pentru copii ar urma să fie disponibile în prima jumătate a lunii noiembrie, susține Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase din SUA, relatează Reuters.

AUTOR: F.S.