Și pentru o clipă a zâmbit fericit. Tăcerile lui ascundeau discursuri întregi și a reușit să cuprindă un întreg univers prin răbdarea de care a dat dovadă. Și-a făcut din durere un poem și a plutit spre orizontul înroșit de apusuri și răsărituri cărora le-a pierdut șirul. Este vorba despre domnul Sandu Pâslaru, un enoriaș al nostru de la Parohia Gura Ocniței, foarte credincios, care a luptat cu boala foarte demn, în ultimii ani.

A iubit fără să ceară nimic înapoi. A privit strada fără să-i judece nebunia. S-a rugat fără să-și transforme cererea în blasfemie. E greu să rămâi o prezență în mulțimea care-și plânge singurătatea. S-a lăsat îngrijit și a oferit exemplul demn al celui care nu cedează. Și nu a zăcut îndelung pentru a deveni o povară. Puțini reușesc să îți spună mai mult într-un surâs reținut așa cum a făcut-o dumnealui.

Vine o vreme când ne despărțim. Nu vom ști niciodată care e ultima strângere de mână sau cuvânt. Privind la soția și la fiul dumnealui, am înțeles cât de prețioasă este moștenirea care le-a lăsat-o: respect, demnitate, discernământ și, nu în ultimul rând, dragoste necondiționată.

Și nu plecăm întâmplător din această lume plină de suferință și amar pentru că mâine ne vom odihni în rugăciunea înmiresmată de lacrimi pentru toți cei dragi.

Veșnică pomenire!

ARTICOL scris de Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur”