You are currently viewing O pădure din Oituz, în care încă există muniție rămasă neexplodată din Primul Război Mondial, arde de mai bine de 14 ore

O pădure din Oituz, în care încă există muniție rămasă neexplodată din Primul Război Mondial, arde de mai bine de 14 ore

Un incendiu puternic s-a iscat, ieri după-amiază, în pădurea de la Oituz, în zona Piatra Șoimului. Flăcările au mistuit deja 12 hectare de pădure, predominant de pin, și focul continuă să se întindă.

Intervenția este dificilă pentru că terenul e foarte accidentat, iar accesul este dificil și periculos, deoarece pe acolo a trecut linia frontului în Primul Război Mondial și se află elemente de muniție rămasă neexplodată. Este pericolos dar se iau toate măsurile de intervenție pentru a nu se înregistra victime în rândul slavatorilor, a subliniat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău. „Sperăm să fie optime condițiile de zbor ca să primim ajutor din partea colegilor de la Inspectoratul General de Aviație„, a adăugat el.

Intervenția a început ieri, în jurul orei 18.00 și continuă și acum, cu participarea a 55 de pompieri, cărora li s-au alăturat voluntari și echipe de intervenție de la ocolul silvic privat Oituz.

AUTOR: F.S.