Nu este prima dată când aduc în discuție subiectul articolului de astăzi, și anume faptul că sprijinul se oferă numai atunci când este cerut, și niciodată fără ca cel pe care intenționezi să îl ajuți să nu îți fi solicitat acest lucru în prealabil.

Științific vorbind și practic de la sine înțeles, oamenii fac parte din diferite categorii sociale, ținând cont de mai multe criterii de împărțire. Astfel că, așa cum două degete ale aceleași mâini nu seamănă între ele, nici doi oameni nu pot semăna în totalitate unul cu celălalt. Vorbesc adesea despre cei răi, în comparație cu cei buni, însă n-am vorbit niciodată despre cum cred eu că, de fapt, până și aceste două categorii de oameni se pot împărți la rândul lor în mai multe subcategorii. Nici astăzi nu este ziua în care o să o fac. Astăzi, așa cum am încercat să vă spun încă din primele rânduri, vreau să pun pe tapet ajutorul pe care îl oferă oamenii buni altor oameni, crezând că aceștia din urmă au nevoie de el. Înțeleg că această atitudine de a fi solidar este ceva ce poate vine dinăuntrul oamenilor buni, la fel cum înțeleg faptul că uneori este vorba doar de o validare interioară.

Ajutorul dat, dar nesolicitat, poate să facă atât rău, cât și bine, poate să îl pună pe cel ce îl oferă într-o poziție favorabilă și pe cel ce îl primește într-o situație ingrată. De pildă, dacă cineva consideră că este necesar să te ajute dintr-un anumit punct de vedere, dar pentu tine acel ajutor nu face altceva decât să încurce, binele este mai degrabă un rău. De foarte multe ori acceptăm chiar și ajutorul pe care nu l-am cerut pentru a nu dezamăgi pe cineva, ori pentru a nu considera că acesta a fost în van și ajungem să acceptăm anumite lucruri din vinovăție, trăim anumite situații pentru a satisface validarea interioară a celuilalt.

Să oferi ajutorul este un lucru nobil, însă este bine să discernem atunci când cel de lângă noi are nevoie sau nu de ajutor. Am să aleg un exemplu banal, dorindu-mi din tot sufletul să mă fac înțeleasă. O persoană a rămas șomeră în urma pierdeii locului de muncă și știind că acest lucru este un inconvenient pentru oricine, aleg să îi aranjez un interviu fără să îl întreb. Persoana respectivă nu are, de fapt, nevoie de un job, căci el își dorește să plece în străinătate și să își clădească un viitor dincolo de graniță, însă faptul că eu am decis să apelez la o cunoștință în fața căreia mi-am făcut o obligație, îl determină pe el să rămână în țară și să accepte locul de muncă respectiv. Eu consider că i-am oferit ajutorul, iar el se simte, de fapt, obligat să facă ceva ce nu își dorește cu adevărat.

Consider că dacă ne dorim cu adevărat să ajutăm, putem să facem asta atunci când ni se cere, ori acolo unde sesizăm o nevoie evidentă, nicidecum acolo unde pur și simplu considerăm noi că este ok să oferim un ajutor. Binele făcut fără solicitări poate ajunge cu ușurință să fie, de fapt, un rău gratuit pe care nici nu ne imaginăm că l-am făcut.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște