Oreste Teodorescu, prezentator de televiziune, este cercetat penal după ce a condus sub influența substanțelor interzise, mai exact, acesta consumase cannabis. Polițiștii bucureșteni ai Brigăzii Rutiere l-au prins drogat la volan. Acesta a fost oprit de un echipaj, pe o stradă din centrul Capitalei, iar aparatul DrugTest a indicat că acesta s-a urcat la volan deși fumase cannabis, scrie romaniatv.net
Oreste Teodorescu a fost oprit la data de 2 noiembrie, pe o stradă din sectorul 1.
Potrivit stiripesurse.ro, Oreste ar fi reacționat violent în momentul în care a fost oprit de polițiști și a fost încătușat.
Conform procedurii, fostul prezentator de televiziune a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML), unde i-au fost recoltate probe de sânge, iar pe numele său a fost demarată o anchetă pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, relatează Gândul.ro.
Conform acelorași surse, în 2018, Oreste Teodorescu a fost audiat de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri în care au fost implicate mai multe persoane publice, între care designerul Răzvan Ciobanu (decedat între timp), Carmin Ionescu, fiul lui Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, Raluca Bădulescu, dar și interpretul de muzică lăutărească, Elis Armeanca.
Durează aproximativ 60 de zile până când rezultatele analizelor vor veni de la Institutul Național de Medicină Legală.
„Nu am ce să comentez, așteptăm rezultatul probelor de laborator. Informația este corectă, conform drug-testului a ieșit un marker thc. Am fost la IML unde am fost testat din punct de vedere al vitezei de reacție și motricitate, unde s-a constat ca nu am avut funcțiile alterate.
Așadar, până la obținerea rezultatului analizelor de laborator, nu poate exprima nimeni o concluzie. Vă pot spune că am predat permisul”, a declarat Oreste pentru FANATIK.
Autor: Adrian G.














