You are currently viewing Un tânăr din Moreni, aflat sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale

Un tânăr din Moreni, aflat sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați de un participant la trafic cu privire la faptul că, în zona sensului giratoriu din localitatea Gulia, s-a răsturnat un autoturism.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că un bărbat de 31 de ani, din Moreni, ar fi condus un autoturism, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului, răsturnându-se cu acesta în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, nu au fost persoane rănite.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

IPJ DÂMBOVIȚA