Așa cum v-am obișnuit de-a lungul timpului, majoritatea articolelor aflate sub semnătura mea nu sunt altceva decât experiențe personale cosmetizate astfel încât să îmbrace haina unei forme decente, coerente, clare și ușor de înțeles pentru diferitele categorii de public care mă citesc.

Astăzi vorbesc despre ceva ce nu am atins neapărat în nici unul dintre textele mele, despre intimitatea unui cuplu, despre cum văd eu relația de iubire dintre doi parteneri. Titlul articolului nu este unul întâmplător, el a luat naștere într-una dintre miile de seri în care am reflectat la ce înseamnă dragostea, cum cuprinde ea respectul, armonia, cum atunci când nutrești sentimente de iubire pentru cineva nu poți trada, nu poți înșela, nu te poți separa fără motive întemeiate – subiective, desigur, pentru fiecare individ în parte. Acum mulți ani am luat decizia de a împărți cu omul de lângă mine și bucurii, și reușite, dar și decepții, dezamăgiri și situații mai puțin plăcute. Am căzut de comun acord că indiferent de ce s-ar întâmpla, vom discuta acasă, vom dezbate și vom face cele mai bune alegeri pentru relația noastră. Tot atunci am decis că nu vom adormi supărați și în niciun caz în paturi diferite – până și plapuma am ales să fie una comună!

Desigur, atât în sensul propriu, dar mai ales în cel figurat, am considerat că tristețile și fericirile, grijile, planurile de viitor sunt toate o plapumă sub care este bine să ne cuibărim împreună. M-am întrebat de-a lungul timpului de ce unii oameni își discută relațiile în afara lor, de ce partenerii nu știu unul despre celălalt dorințe, visuri, temeri și frici. Pentru că n-au stabilit încă de la început că orice ar fi, că oricât de greu le-ar fi să își vorbească, vor sta amândoi înghesuiți sub plapumă până când unul dintre ei va sparge în cele din urmă gheața.

Tot într-un sens figurat și făcând referire la faptul că numai pe un om pe care îl iubești îndeajuns de tare îl vei lăsa să înnopteze în așternuturile tale, titlul în sine vorbește despre intimitatea pe care o împart îndrăgostiții. Ne separăm aici de aventuri de o noapte, de partide pasagere și vorbim despre relațiile în care partenerii împart chiar și cele mai personale și cele mai nebănuite ciudățenii, de partenerii care din doi devin unul, de cei pentru care nu există limite, bariere sau stereotipuri, de cei ce aleg să trăiască împreună și să împartă unul cu celalalt tot ce sunt, tot ce au, tot ce vor deveni în timp. Într-o cameră de hotel, într-o casă a lor, pentru câteva luni, ani, ori pentru totdeauna.

Aspectul casei este pentru mine nu o oglindă a relație, însă atmosfera din ea, da. Armonia a tot ceea ce înseamnă acasă, modul îndrăgostiților de a se comporta într-un loc în care își permit să fie vulnerabili, atitudinea unuia față de celălalt atunci când nimeni din exterior nu îi privește sunt dovezi evidente, pozitive sau negative, ale unei iubiri împlinite – sau nu, toxice – sau nu, consumate – sau nu.

Plapuma pe care alegem să o împărțim nu are neapărat legătură cu pilota cu care ne învelim noaptea, ori cu casa, cu patul sau cu un loc anume. Ea se referă mai degrabă la cumulul de trăiri pe care îndrăgostiții îl împart, indiferent de spațiu sau de timp, într-o bucată de intimitate desprinsă parcă din eternitate.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște