You are currently viewing România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie

România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie

Gazele nu sunt doar mai scumpe, dar cel mai probabil și insuficiente pentru a acoperi necesarul României, în această iarnă. Riscul de a se crea blocaje în piaţa de gaze este destul de mare şi alţi trei furnizori se pregătesc să abandoneze un număr de 30.000 de clienţi, în contextul în care nu există încă normele de aplicare a legii privind plafonarea şi compensarea facturilor, atrage atenția Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie, după cum arată datele Transgaz, a afirmat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă, în timp ce secretarul de stat George Niculescu arată că Ministerul Energiei nu-şi pune deocamdată această problemă.

„Dacă ne uităm pe site-ul Transgaz, vedem că consumul de gaze în februarie a fost între 76 şi 78 de milioane de metri cubi pe zi în ultimii zece ani. Pe aceeaşi pagină, vedem că ce este rezervat pe aceeaşi lună înseamnă 46 de milioane, adică 32 de milioane de metri cubi nu există în acest moment rezervate. Dincolo de faptul că 41% dintr-o potenţială cerere pe luna februarie nu există, însumând toate capacităţile tehnice pe care le are în momentul de faţă disponibile Transgaz vedem că tot n-am avea 20% gaze pentru un astfel de vârf, care a fost prezent în ultimii zece ani în România, aşa cum arată datele Transgaz”, a susţinut Dumitru Chisăliță, în cadrul Forumului Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence şi Asociaţia Energia Inteligentă.

Vârfurile de consum sunt în februarie şi, aşa cum sunt prezentate pe site-ul Transgaz, acestea exced inclusiv capacitatea tehnică, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum, a subliniat Chisăliţă. Potrivit acestuia, România traversează acum cea mai dificilă perioadă din istorie pe piaţa gazelor.

„Aceasta din cauza suprapunerii nefaste între capacitatea de a importa gaze în această iarnă, care din păcate este limitată, după cum vedem pe site-ul Transgaz, rezervările de capacitate sunt reduse în acest moment şi influenţate de schimbarea fluxurilor de gaze în Balcani, dar ne confruntăm şi cu cele mai mari preţuri care au existat vreodată în sectorul gazelor naturale din România şi din Europa. Din păcate, veştile nu sunt îmbucurătoare pentru această iarnă. Pe diverse prognoze pe care le-am făcut în ceea ce priveşte evoluţia preţului, există scenarii potrivit cărora la vârf de consum, atunci când cererea va deveni foarte mare, preţurile ar putea ajunge între 762 şi 1.074 lei pe MWh”, a mai explicat preşedintele Asociaţiei România Inteligentă, subliniind că săptămâna trecută preţul a crescut cu 30% în doar câteva zile.

AUTOR: F.S.