Suntem într-o călătorie spre Bucurie. Întristați și plini de speranță, amăgiți de promisiuni diverse, ne continuăm drumul spre Naștere. Nu mai mergem spre moarte, boală și suferință, ci spre Naștere. Pentru mulți îmbătrânită și îmbrăcată în purpuriul reclamei, Ea ne readuce la începuturile noastre. Se pare că, pe măsură ce trec anii, ne vrem înapoi seninătatea copilăriei pe care o credeam uitată iremediabil. Pruncul care se cuibărește la sânul preacurat al Mamei ne privește acum din interiorul nostru.

Agenda stringentă a prezentului, plină de cifre și previziuni sumbre, invariabil, ne distrage atenția de la finalul călătoriei noastre spre „plinirea vremii”. Noaptea care se lasă mai devreme face ca intensitatea Luminii și a stelei care o arată cu precizie să crească. Cu ochii măriți de mirarea Tainei, intrăm sfios în Peșteră pentru a privi la cea mai duioasă icoană. Darul a luat chipul nostru amintindu-ne că Tatăl, pe care adesea L-am crezut departe, ne vrea întorși Acasă. De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor…

Poate nu am fost iubiți niciodată și emoția prezenței Mamei care își îmbrățișează Fiul nu trezește în noi dorul de a merge mai departe. Poate suntem singuri și nu mai credem în Celălalt. Și, poate, nu mai suntem însetați de Cer. De aceea, în frigul pătrunzător al urii și în răceala de gheață a unor inimi care nu bat decât pentru sine, avem curajul să ne continuăm Calea.

Simțim din plin oboseala unui timp al neîncrederii și al distanțării. Așezați pe baricadele luptei pentru propriul adevăr, sacrificăm omul în toate ipostazele suferinței și ale fricii generalizate. Am aflat că ne putem urî constant unii pe alții. Cei de aproape ai mei, departe au stat, zicea odinioară psalmistul. Iar El, pentru a scurta timpul așteptării, S-a apropiat de toți. Bucuria de a dărui și-a luat din nou avânt. Discreția iubirii adie asemeni unui fulg de nea care se așterne pentru a umple de zâmbet fețele copiilor mari și mici. De sus, ninge cu iertare. Și nimeni nu poate rămâne în urmă sau în afară, deocamdată.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște”