Anul 2021 s-a dovedita a fi unul productiv, pentru agricultorii dâmbovițeni. În ciuda secetei înregistrate spre finalul verii, producțiile obținute au fost bune și foarte bune cu excepția celei de porumb, care din cauza lipsei precipitațiilor din luna august s-a situat sub media anilor trecuți.
La grâu s-a obținut cea mai bună producție din ultimii 3 ani, iar producțiile de varză și cartofi au fost peste medie și de o calitate superioară, astfel că județul Dâmbovița este acum principalul furnizor al pieței capitalei și al rețelei de supermarketuri. De asemenea a fost un an foarte bun pentru proprietarii plantațiilor pomicole de măr, prun și afin. Potrivit estimărilor Direcției pentru Agricultură Județeană Dâmbovița producțiile înregistrate de aceștia au fost cele mai mari din țară.

AUTOR: F.S.














