Au trecut 20 de ani de când dâmbovițeanul Ionuț Vulpescu a intrat în politică. O carieră lungă și respectabilă, în care a parcurs etapă după etapă, de la consultant, expert, consilier, la deputat și ministru al Culturii și în urma căreia mărturisește că a înțeles lecția politicii, care te ține aproape de inimile oamenilor, credibilitatea.

„În urmă cu douăzeci de ani, într-o zi de noiembrie, începea cariera mea politică. Intram în Administrația Prezidențială, în echipa președintelui Ion Iliescu. Alegerea mea de atunci a fost ceea ce, în tot acest timp, s-a confirmat a fi o vocație. Mai mult de jumătate de viață am făcut politică. Am învățat că timpul – chiar și o secundă, însoțită de o alegere nepotrivită, poate costa o lume, că uneori, a lua o decizie nu e doar o probă de curaj, ci un calcul de virtute, că printre oportunism și indiferență trebuie să navighezi cu prudență, că singura lecție a politicii, aceea care te ține aproape de inimile oamenilor, e aceea a credibilității (…) Politicul e o lume care poate să te înghită. Poate să te arunce în larg, mințindu-te că îi poți rezista.

Sunt două lucruri esențiale care fac, pentru un om politic, ca relația cu puterea să fie una de echilibru. Primul, atunci când primești puterea, să nu te lași schimbat, să nu îi permiți să te modifice, să nu te falsifice. Al doilea, atunci când trebuie să părăsești un scaun, să îți amintești că oriunde ai venit pentru o putere, vei pleca de la ea, că nimic nu e pentru totdeauna. Să nu te agăți de putere. Tocmai această agățare disperată poate să schimonosească un om, să îl facă ridicol, iresponsabil, derizoriu.

În politică, pentru mine, cea mai mare putere e aceea de a rămâne în puterea propriei mele ființe. Și pentru că am rămas același, am putut fi, în acești douăzeci de ani, orice puterea a avut nevoie de la mine: am pornit, ca un novice, de la a fi consultant, expert, consilier, am devenit apoi deputat, ministru al Culturii, atunci când el nu era ultimul la masa Guvernului, senator, adică autor al programului meu politic, al responsabilității și autonomiei mele într-un domeniu în care am construit oricât de mult mi-a permis timpul guvernării, și am revăzut, aproape dialectic, cercul puterii, redevenind ministru și deputat, la mine acasă, în Dâmbovița. Am învățat politică de la cel alături de care am lucrat și am ajuns astfel în toate Palatele puterii: Cotroceni, Victoriei, Palatul Parlamentului. Tot el e cel care mi-a arătat umanitatea din spatele puterii: suntem aici ca să plecăm, dar tot ceea ce construim trebuie făcut ca și când nu am plecat niciodată. De aceea, tot ce am lăsat, ca om politic, în urmă, a fost pentru o lume care trebuie să reziste și să crească.

Acești douăzeci de ani sunt tot ce am avut mai bun, dar abia acum, la anii aceștia, știu că tot ce e mai avangardist abia de acum înainte urmează. Faptul că am slujit oamenii, și nu puterea, e lucrul de care sunt cel mai mândru și care îmi dă adăpostul și lumina de dinaintea oricărei furtuni. Mulțumesc celor care, în douăzeci de ani, m-au învățat să pun soarele la loc, pe cer. Aici, în politică, mitul stelelor fixe e singurul care se confirmă. Toți devenim ceea ce ne e scris să fim, mai devreme sau mai târziu”, scrie politicianul dâmbovițean, pe pagina sa de Facebook.

AUTOR: F.S.